Convorbiri în rugăciune …

Noaptea, când toate glasurile, mişcările omului şi orice fel de tulburare se liniştesc, luminează întru Tine sufletul nostru cu mişcările sale, o, Iisuse, Lumina celor drepţi. În ceasul în care întunericul se întinde ca o mantie peste toate, fă să strălucească pentru noi harul Tău, Doamne, în locul luminii simţite a soarelui creat, care bucură ochii trupului nostru. Străluceşte în întunericul nostru lumina Ta mai largă decât soarele.
Noaptea, când toată alergarea lumii ostenită de lucrările ei se linişteşte, primeşte sufletul nostru în uimirea Ta, în care se află liniştea mai mare decât tăcerea. În ceasul care dă odihnă celor osteniţi, Doamne, fie ca prin somnul dulce mai mult decât toate gândurile noastre să se îmbete întru Tine, desfătarea sfinţilor!
În vremea somnului, când toţi cei ce se culcă se îmbată cu meşteşuguri ale lucrurilor stricăcioase, trezeşte, Doamne, în noi cunoaşterea care nu înşală. În ceasul în care toţi îşi îmbracă cu haine mădularele lor, îmbracă, Doamne, cu bucurie omul nostru dinăuntru.
În ceasul zilei când fiecare e chemat să se îndeletnicească cu cele pământeşti, învredniceşte-ne, Doamne. să ne desfătăm de vieţuirea noastră cerească. În ceasul în care toţi îşi trag de pe ei veşmântul nopţii, trage, doamne, şi de pe inima noastră aducerile-aminte de lumea care trece.
În zori, când corăbierii plutesc pe marea lumii, fă, Doamne, ca sufletele noastre să se odihnească de orice mişcare în portul Tău. În ceasul în care muncim cu toţii în lumea asta de chinuri, învredniceşte-ne, Doamne, de mângâierea care nu trece. În ceasul în care sfârşeşte întunericul şi toţi se întorc înapoi la ostenelile lor, dă-ne, Doamne, să ne desfătăm în mişcările lumii viitoare.
Obârşie a crugului luminii, început al muncii celor muritori, pune, Doamne, în gândul nostru temeliile zilei fără sfârşit, ca pentru noi să răsară noul soare. În ceasul nopţii întunecoase, fă să găsim scăpare în cunoaşterea hărăzită nouă la înviere.
Dă-ne, Doamne să vieţuim în starea de veghe în care vom fi după înviere, ca ziua şi noaptea, Doamne, gândul nostru să tindă spre Tine. Învredniceşte-ne să vedem în noi înşine viaţa învierii, ca nimic să nu împiedice gândul nostru să se desfete de Tine.
În stăruinţa noastră la Tine, întipăreşte, Doamne, în noi taina zilei care nu mai atârnă de mişcările alergării pe cer a luminătorilor.
Fii, Doamne, o aripă pentru gândul nostru şi ea să zboare în adierea subţire, ca prin aceste aripi să ajungem la adevăratul nostru sălaş.
(Sfântul Isaac Sirul – Cuvinte către singuratici, partea III )
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s