FERICIRILE … SFÂNTULUI EFREM SIRUL (I)

pic2

FERICIȚI, suntem noi, toți oamenii, de ce fel de Stăpân avem: dulce, nepomenitor de rău, bun, milostiv, îndurat, îndelung-răbdător, Care totdeauna iartă răutățile noastre, dacă noi vom voi.
FERICIT este cel care s-a nevoit ca împreună cu cei desăvârșiți să se încununeze, iar ticălos este cel care nu a fost lăudat nici împreună cu cei mai de pe urmă.
FERICIT este cel ce s-a învrednicit moștenirii sfinților și glasului ce zice: ”Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii”. (Matei 25, 34).
FERICIT este omul acela care nu se iuțește ușor și mânie nu primește. Unul ca acesta în pace este totdeauna.
FERICIT este cel ce s-a făcut cu totul liber de toate cele pământești ale acestei vieți deșarte, și numai pe singur Dumnezeu, Cel bun și îndurat, L-a iubit.
FERICIT este cel ce s-a făcut plugar al faptelor bune și a înălțat stog al rodurilor vieții întru Domnul, ca o holdă de grâu roditoare.
FERICIT este cel ce s-a făcut bun lucrător de pământ al faptelor bune și a sădit vie duhovnicească și, culegând-o, a umplut jghiaburile de rodurile vieții întru Domnul.
FERICIT este cel ce a veselit pe cei împreună robi ai săi cu veselie duhovnicească, din rodul faptelor bune, pe care, ostenindu-se, le-a sădit ca să dea rodul vieții întru Domnul.
FERICIT este omul acela care are întru sine frica lui Dumnezeu, că unul ca acesta este fericit şi de Duhul Sfânt: „Fericit bărbatul cel ce se teme de Domnul”.
FERICIT este omul care are dragostea lui Dumnezeu, că pe Dumnezeu în sine îl poartă. „Că Dumnezeu dragoste este” (I Ioan 4, 8)
FERICIT este cel ce a câştigat dragostea şi împreună cu dânsa s-a dus către Dumnezeu, că El, ce este al Său cunoscând, în sânurile Sale îl va primi. Că împreună petrecător cu îngerii va fi şi împreună cu Hristos va împărăţi.
FERICIT este cel ce a câştigat răbdare, că răbdarea nădejde are, iar nădejdea nu ruşinează.
FERICIT cu adevărat şi de trei ori fericit este cel ce are răbdare, că „cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui!”.
FERICIT cu adevărat şi de trei ori fericit este omul care are blândeţe ! Căci pe unul ca acesta, Domnul îl fericeşte, zicând: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”(Matei 5, 5).
FERICIT este cel ce şi-a îndreptat viaţa sa în adevăr şi în nici o minciună nu s-a prins.
FERICIT şi de trei ori fericit este cel ce s-a făcut lucrător al adevărului, că adevărat este Dumnezeu şi minciună întru Dânsul nu este.
FERICIT este cel ce a câştigat şi a avut ascultare adevărată şi nefăţarnică, că unul ca acesta următor este al Bunului nostru Dascăl, „Care ascultător S-a făcut până la moarte”. Filipeni 2, 8.

pic3
FERICIT şi de trei ori fericit este cel ce limba sa nu a vătămat-o cu ocara altora şi prin limbă inima nu şi-a spurcat, ci, pricepând că toţi suntem în vinovăţii, cu defăimarea altora nu s-a îndulcit şi a urât o patimă ca aceasta. Căci cel ce nu ocărăşte pe altul s-a păzit pe sine fără de prihană. Unuia ca acesta împiedicare nu i s-a făcut şi ştiinţa nu i s-a întinat.
FERICIT va fi cel ce pe calea cea strâmtă călătoreşte, că purtând cunună, la cer se va înălţa !
FERICIT va fi cel ce viaţă înaltă are şi cugetul smerit, că pe Hristos Îl urmează şi împreună cu Dânsul va şedea!
FERICIT va fi cel ce multor săraci le face bine, că mulţi ajutători va afla când se va judeca !
FERICIT va fi cel ce la toate bunătăţile pe sine se sileşte, că silitorii răpesc împărăţia cerurilor!
FERICIȚI suntem noi, toţi oamenii, de ce fel de Stăpân avem: dulce, nepomenitor de rău, bun, milostiv, îndurat, îndelung-răbdător, Care totdeauna iartă răutăţile noastre, dacă noi vom voi. Că, iată, ne roagă; iată, şi îndelung rabdă; iată, ne dă nouă toate bunătăţile Sale în veacul acesta şi acolo, de vom voi.
FERICIȚI sunt cei ce au iubit pe Dumnezeu, şi pentru dragostea Lui au defăimat toate.
FERICIȚI sunt cei ce lăcrimează ziua şi noaptea, ca să se izbăvească de urgia ce va să fie.
FERICIȚI sunt cei ce s-au smerit pe sine de bună voie, că acolo se vor înălţa.
FERICIŢI sunt cei înfrânaţi, ca desfătarea raiului pe ei îi aşteaptă.
FERICIŢI sunt cei ce şi-au chinuit trupurile în privegheri şi în pustnicie, că bucuria raiului le este pregătită.
FERICIŢI sunt cei ce s-au făcut de bună voie biserică a Sfântului Duh, că aceştia vor şedea de-a dreapta.
FERICIŢI sunt cei ce au câştigat dragostea lui Dumnezeu în sufletele lor, că iubitori de Hristos se vor chema.
FERICIŢI sunt cei ce s-au răstignit pe sine, că întru Dumnezeu s-a făcut cugetarea lor ziua şi noaptea.
FERICIŢI sunt cei ce şi-au încins mijloacele lor cu adevărul şi gata îşi au candelele lor şi aşteaptă pe Mirele lor când se va întoarce de la nuntă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s