FERICIRILE … SFÂNTULUI EFREM SIRUL (II)

greatFERICIT este cel ce a câştigat ochilor înţelegători privirea bunătăţilor celor ce vor să fie şi a muncii celei veşnice, şi s-a sârguit a se osteni, ca să dobândească veşnicele bunătăţi.
FERICIT este cel ce are înaintea ochilor neîncetat acel înfricoşat ceas şi s-a silit a bine plăcea lui Dumnezeu.
FERICIT este cel ce s-a făcut pe pământ nepătimaş ca un înger, ca împreună cu îngerii să se bucure în ziua aceea.
FERICIŢI cei ce sfinţenia o păzesc întru smerita cugetare şi în milă, că de adâncă pace se vor îndulci mădularele lor, şi în sufletul lor întru Duhul Sfânt se va bucura.
FERICIT este cel ce s-a facut cu totul liber de toate cele pământeşti ale acestei vieţi deşarte, şi numai pe singur Dumnezeu, Cel bun şi îndurat, L-a iubit.
FERICIT este cel ce s-a făcut plugar al faptelor bune şi a înălţat stog al rodurilor vieţii întru Domnul, ca o holdă de grâu roditoare.
FERICIT este cel ce s-a făcut bun lucrător de pământ al faptelor bune şi a sădit vie duhovnicească şi, culegând-o, a umplut jghiaburile de rodurile vieţii întru Domnul.
FERICIT este cel ce a veselit pe cel dimpreună cu robi ai săi cu veselie duhovnicească, din rodul faptelor bune, pe care ostenindu-se, le-a sădit ca să de rodul vieţii întru Domnul.
FERICIT este cel ce stă în adunare şi rugăciune ca un înger ceresc, curate având totdeauna gândurile, şi trecere nu a dat vicleanului, ca să-i robească sufletul de la Dumnezeu Mântuitorul.
FERICIT este cel care în cunoştinţă a iubit plânsul, şi cu umilinţă a picurat pe pământ lacrimile, ca nişte mărgăritare bune înaintea Domnului.
FERICIT este cel ce iubeşte sfinţenia ca lumina şi nu şi-a spurcat trupul său cu lucrurile întunecate ale vicleanului înaintea Domnului.
FERICIT este cel care îşi păzeşte trupul său în sfinţenia Mântuitorului şi nu şi-a ruşinat sufletul său cu lucruri străine, ci a rămas bine plăcut întru Domnul.
FERICIT este cel ce a urât lucrarea urâtă, care este plină de ruşine, şi pe sine s-a pus înainte jertfă vie, bineplăcută Domnului.
FERICIT este cel ce de-a pururea are în sine pomenirea lui Dumnezeu, că va fi ca un înger ceresc pe pământ, cu frică şi cu dragoste, slujind Domnului.
FERICIT este cel ce iubeşte pocăinţa, care mântuieşte pe păcătoşi, şi nu a mai făcut rău, ca un necunoscător, înaintea Mântuitorului nostru Dumnezeu.
FERICIT este cel ce stă în chilie ca un viteaz ostaş, păzind visteria Împăratului, adică trupul împreună cu sufletul, fără prihană, întru Domnul.
FERICIT este cel ce stă în chilie ca un înger în cer, curate avându-şi gândurile, şi gura cântând Celui ce are stăpânirea a toată suflarea.
FERICIT este cel ce s-a făcut ca Serafimii şi ca Heruvimii şi nu s-a lenevit niciodată spre slujba cea duhovnicească, neîncetat slavoslovind pe Dumnezeu.

theodosius-anthonyFERICIT este cel ce este plin de-a pururea de bucurie duhovnicească şi nu s-a lenevit, purtând jugul cel bun al Domnului, că se va încununa cu slavă.
FERICIT este cel ce s-a curăţit pe sine de toată întinăciunea păcatelor, ca să primească în casa sa cu îndrăzneală pe Împăratul slavei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
FERICIT este cel ce se apropie cu frică şi cu cutremur şi cu groază de Preacuratele Taine ale Mântuitorului, şi a cunoscut că a primit în sine viaţă veşnică.
FERICIT este cel ce cugetă totdeauna la moarte şi a surpat patimile cele urâte, care se încuibează în inimile celor leneşi, că unul ca acesta se va mângâia în ceasul despărţirii.
FERICIT este cel ce pomeneşte totdeauna frica gheenei şi se sârguieşte, cu lacrimi şi cu suspinuri, a se pocăi curat întru Domnul, că se va izbăvi de necazul cel mare.
FERICIT este cel ce se smereşte pe sine totdeauna de bună voie, că se va încununa de Cel ce S-a smerit pe Sine, de bună voie, pentru noi.
FERICIT este cel ce cu toată cucernicia stă în chilie, ca Maria lângă picioarele Domnului, şi s-a sârguit ca Marta spre primirea Domnului şi Mântuitorului.
FERICIT este cel ce s-a aprins cu frica lui Dumnezeu şi are în sine de-a pururea fierbinţeala Sfântului Duh, şi cu totul a ars spinii şi ciulinii gândurilor viclene.
FERICIT este cel ce nu şi-a murdărit mâinile sale în lucruri străine, ca un necinstit, că şi pentru aceasta va fi judecat în ziua cea înfricoşată înaintea Domnului.
FERICIT este cel ce lucrează întotdeauna înţelegeri frumoase şi bune, şi cu nădejdea a biruit patima cea rea a lenevirii, de care sunt luptaţi pustnicii Domnului.
FERICIT este cel ce s-a făcut prea rodit întru Domnul, ca să aibă păzitori pe Sfinţii Îngeri, precum pomul roditor are păzitor pe grădinarul său.
FERICIT este cel ce s-a făcut ca un viteaz războinic în lucrul Domnului, şi care ridică pe cei trândavi şi mângâie pe cei ce se împuţinează pe calea Domnului.
FERICIT este cel ce iubeşte blândeţea întru pricepere duhovnicească şi nu s-a amăgit de vicleanul şarpe, avându-şi nădejdea în Domnul Cel bun şi îndurat.
FERICIT este cel ce cinsteşte pe sfinţi şi iubeşte pe aproapele şi zavistia a alungat-o din sufletul său, pentru care Cain s-a făcut ucigător de frate.
FERICIT este cel ce cu lucrul a mustrat pe tiranul, şi de faţa văpăii dulceţilor s-a temut că se va roura sufletul lui cu roua Sfântului Duh.
FERICIT este cel ce peste a cătui minte nu a putut norul cel întunecat al diavolului să năvălească şi să-l lipsească de lumina cea dulce şi de veselia drepţilor.
FERICIT este cel ce şi-a luminat ochii inimii şi, ca într-o oglindă, vede de-a pururea pe Domnul, căci unul ca acesta a primit uşurare la patimi şi de gândurile viclene.
FERICIT este cel iubeşte cuvintele frumoase şi bune şi urăşte cuvintele urâte şi aducătoare de stricăciune, că nu se va face rob vicleanului.
FERICIT este cel ce sfătuieşte pe aproapele cu frica lui Dumnezeu şi nu a amăgit sufletul lui, temându-se totdeauna de toiagul cel de fier al Păstorului Celui Mare.
FERICIT este cel ce ascultă pe aproapele după Dumnezeu şi rabdă necazurile, mulţumind, că unul ca acesta, mărturisitor făcându-se, se va încununa întru Domnul.
FERICIT este cel ce nu s-a prins de patima trândăviei, ca unul fără de bărbăţie, ci a aflat răbdarea cea desăvârşită, în care toţi sfinţii au primit cununile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s